Viața ca într-o cursă nebună…aveam deja 10 zile

Bubu pe patul de la terapie intensiva

Bubu la terapie intensivă este indus în comă și intubat, cu sondă nazogastrică, cu sonda urinară, cabluri, aparate,  ventilat mecanic, pulsoximetru, cablu pentru temperatură, branule …:(

Din copilul normal, sănătos, fără antecedente , acum vedeam un copil ținut în viață mecanic, pe aparate.

Ne preluase o doctoriță foarte frumoasă și aparent stăpână pe situație. I-au luat sânge, i-au făcut ceva analize și ce se mai putea face duminică.

Nu vă pot explica ce am simțit sau cum eram în acele momente, pot doar să vă scriu că nu m-am dezlipit de patul lui Bubu 4 zile și 4 nopti, nu știu câte ore am apucat să dorm pe scaun lângă patul lui, sau dacă am apucat să mănânc ceva.

Dupa ce a fost detubat si fara masca de oxigen ( 5 septembrie)

După 4 zile de intubare , l-au detubat pe Bubu, iar în 5 septembrie a scăpat și de ventilarea mecanică, era hrănit în continuare pe sonda nazogastrică,dar încă nu aveam un diagnostic sigur.

I-au făcut analizele pentru encefalită, nu a ieșit nici un virus și au clasat encefalita ca fiind una virală. A primit conform protocol medicație,  și am asteptat să vedem ce urmează.

În 4 septembrie sa făcut și primul RMN, cu care se confirmase diagnosticul de encefalita virală.

Am stat până în 10 septembrie pe terapie intensivă, unde am fost și mamă, și avocata lui Bubu, și nebuna din salonul 6….de ce?

Pentru că eram atentă la fiecare mișcare a lui Bubu și dacă ceva mi-se părea în neregulă îi strigam imediat, fără să stau pe gânduri și insistam până mă băgau în seamă.

De exemplu într-o zi am observat că face spumă sonda urinară, merg la asistente și le zic :”ceva nu este în regulă că are spumă în sondă “, nu m-a băgat nimeni în seamă, după alte câteva minute îi mai zic la o asistenta, “doamnă, ceva nu este în regulă ”….”venim imediat” -se auzea pe hol. Ei bine, sonda lui era înfundată 🙁

Mă întreb acum, dacă eu nu observam, dacă nu insistam să vină careva să îl vadă, ce s-ar fi întâmplat? Este o întrebare la care nu am un răspuns și v-a rămâne probabil retorică…sau poate nu se întâmpla nimic….cine știe.

Un alt exemplu este “branula spartă “, la care dacă nu ești atentă ți se umfla mâna sau locul unde ai branula și apoi stai să vezi complicații. La Bubu se întâmpla destul de des pentru că nu prea avea vene, și era incă un motiv era să îl supraveghez de două ori mai atentă.

Ideea este că nu îmi permiteam să îmi plâng de milă că Bubu e’ bolnav, pentru că eram focusată să observ ce face și cum reacționează la tratament și la ce se întâmplă cu corpul lui, să îi observ fiecare mișcare, respirația ….îmi era teamă să îl pierd.

Faptul că am rămas rațională și am luptat pentru drepturile copilului meu , a fost cel mai bun lucru care mi-sa întâmplat, pentru că în astfel de momente nu mi-am putut permite să clachez.Dacă eu renunțam și cedam, nu avea cine să aibe grijă de el și Dumnezeu mi-a dat raționament, putere de mama și putere pentru ceea ce urma.

Eram cumva singură în aceasta luptă pentru că încercam să îi protejez pe ai mei să nu își facă griji, încercam să țin secret față de toată lumea problemele mele…singurul meu prieten era Dumnezeu, toata ziua vorbeam cu el. Am ales să fiu pozitivă și să  zâmbesc , cu speranța că mâine v-a fi mai bine, și mă bucurăm că Bubu respiră și este lângă mine.

Sunt multe întâmplări de povestit de pe terapie intensivă însă mă rezum doar la a vă spune că trebuie să fim atenți, ei au mulți copii de îngrijit și poate nu sunt atenți la fiecare mișcare al fiecărui copil, însă eu l-am avut doar pe Bubu și era și datoria mea ca mama, să fac acest lucru.

Bubu doar asa dormea

Ce ma frapat însă a fost curajul asistenților și al infirmierilor. Îi făceau baie în fiecare seară,  chiar dacă era intubat, sau cu toate firele acelea, iar după ce i-au scos masca de oxigen, îl spălau și pe dinți. Să știți că asta mi-a dat mult curaj și mie, simțeam  cumva că Bubu e’ ca un copil normal, doar că acum trece prin faza asta, și că totul va revine la normal în scurt timp.

Bubu nu dormea decât în brațe, și și dacă era treaz, vroia doar în  brațe, mai ales seara/noaptea. Personalul, dragii de ei , venea cu rândul să îl țină pe Bubu în brațe ca să mă mai odihnesc și eu. Într-o seară mi sa făcut rău și m-au dus “să îmi de-a ceva pe vena” într-un alt salon , timp în care un infirmier,  la ținut permanent în brațe, ca să stea liniștit și să nu plângă.

Am simțit uneori că suntem protejați și iubiți acolo și în serile care erau cele mai grele pentru amândoi, aveam spijinul asistenților și infirmierilor.

Inainte de externare de la A.T.I

În 10 septembrie ne-au transferat înapoi la NPI , cu copilul stabil respirator, fără sonda și cu hemipareză, și fără să vorbească. I-au scos sonda nazogastrică, iar asistentele îi dădeau mâncarea cu seringa în gura direct, cu forța,  ” că trebuie să mănânce totuși ceva copilul”. Eu atunci am crezut că e ‘ bine să îl forțez, am învățat să îi dau și eu de mâncare ca și asistentele, pe gură cu seringa,  și dă-i și chinuie copilul. Bineînțeles că nu reușeam să îi dau foarte mult și perseverența în cazul acesta nu a fost bună. Asta aveam să aflu mai târziu și să mi-o confirm.

Odată ajunși la NPI, lucrurile au început să fie diferite…povestea continuă.

“Perseverența nu este tot timpul cheia succesului.  ( Csilla )

 

 

18 COMENTARII

  1. ❤️ BuBu ❤️.
    Bucuria noastra..bucuria tuturor !
    Nimic nu este intamplator…noi ne-am intalnit la Barcelona….si povestea continuua… 🌈
    Cu inima alaturi de voi mereu 💞

  2. Buna ,nu va cunosc dar zîmbetul acestui copil frumos pe mine și familia mea ne.a cucerit . M.am rugat ptr Bubu dar și ptr întreaga familie sa va ajute sa treceți cu bine și să mergeți acasă sănătoși . Bubu ne.a cucerit inimile și D,zeu sa aibe grija de voi totii .Va pup si va îmbrățișez cu mult drag .🥰😘😍🤗💕❤

  3. Doamne citesc si lacrimile imi curg necontenit, prin ce cosmar ati trecut😥😥Cu siguranta Dz ti-a dat putere sa rămâi cerebrală in astfel de momente lucrul foarte important.
    Nu va cunosc personal dar ne-ati intrat la suflet si ma bucur enorm cand vad evoluția bună si fiecare reușită a lui Bubulica!
    Multa sanatate si toata încrederea că Bubu se va recupera complet.😘🤗❤😘
    Doamne ajută si sa reveniți cat mai repede acasă in Timișoara!😘

  4. Doamne ce dragi imi sunteti! Din príma zi cand l-am vazut pe BUBU m-a cucerit. ❣️😘❣️Dumnezeu sa va calauzeasca fiecare pas 🙏Multa sanatate pt. INGERASUL NOSTRU SI PT MAMA SA EROINA😘

  5. Doamne acest copil minune de la Dumnezeu,am trecut prin toate stările citind tot ce ai scris!suflete bune, Bubu vei deveni cea mai buna și echilibrata varianta a ta 🙏!mi ai rămas întipărit in minte și suflet!mama ta este eroina ta !Dumnezeu sa va binecuvântat !aveti grija de voi

  6. Sunt traumatizante spitalele romanesti, iti lasa urme pe viata. Ce pot sa spun e, ca Bubulica a avut o mama care l a salvat dintr un sistem sanitar ingrozitor, romanesc. Nu toate mamele au puterea ta si e ingrozitor sa vezi neputinta lor si sa nu poti ajuta foarte mult. Bubu e o minune, e minunea ta, mami! Va doresc tot ce i mai bun si cred ca si pe viitor, Bubu are nevoie sa traiasca intr o țară cu sistem sanitar civilizat. Cu parere de rău, noi mai avem mult pina departe.

  7. Citind povestea voastră imi întărește si mai mult credința in Dumnezeu, si ma învață sa apreciez mult mai mult ceea ce imi oferă viata! Sa fiti sanatosi si sa aveti putere sa treceți cu bine peste tot asa cum ati facut.o pana acum!

  8. Deși am mai citit epopeea lui Bubu, aceeași strangere de inimă m- a incercat și acum: copilașul asta minunat a suferit atat de mult pe patul de spital, iar tu Csilla ai avut o forță supranaturală de a te lupta pt sufletelul tău. Doamne, ce mă bucur ca l-ai salvat. Bubu e miracolul ce m-a intors la Dumnezeu.Va mulțumesc și vă iubesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here