Mărturia ALINEI

0
Mărturia ALINEI
În așteptarea lui Bubu
Eroina ALINA
Bubu ,Minunea vie de la Dumnezeu.
 Așa va rămâne mereu pentru mine. Eu nu mă uitam la nici un caz cu copii bolnavi niciodată pe facebook. Consideram că nu este un loc potrivit unde să se posteze asemenea cazuri. Grupul “Împreună pentru Bubu” deja “circula” de câteva zile pe facebook, l-am tot văzut, dar fără să am nici măcar curiozitatea de al deschide să văd despre ce este vorba.
Întâmplarea face, ca pe 12-12-2019, o veche vecină din copilărie să mă contacteze (Andreea Hornea)și să îmi explice cazul, atunci a căzut cerul pe mine. Sunt mamă și am doi copii, nu puteam face altceva decât să mă gândesc să fie unul dintre copii mei în aceeași situație, ce aș face? Din primul moment am știut că trebuie să fac ceva să ajut, cu toate că nu știam ce și cum, de unde să încep, cum aș putea să fiu de ajutor?
 Ce era clar că nu puteam rămâne cu brațele încrucișate. Cand soțul meu Florin ,a ajuns de la muncă seara acasă, în prima fază simțeam nevoia să ii explic de Bubu, sa vada si el pozele si videourile cu Bubu. Tin minte ca doar din ce am apucat sa ii povestesc, iar intre timp cautam sa ii arat poze, privindul a inceput sa planga,nu stiu cate femei si-au vazut sotul plangand, dar nu a fost nevoie de cuvinte, pozele aratau durerea acestui pui de om incat sa te sfasie oricat de puternic ai fi. Fara sa apuc sa spun prea multe, cel ce ma cunoaste mai bine decat parinti mei care mi-au dat viata, singurele lui cuvinte au fost:
” Ajutam cu tot ce e nevoie, le punem casa la dispozitie daca e nevoie, doar sa ajunga copilul in Spania”
Prin Andreea am luat legatura cu sora Csillei,Hajni. Conversatiile sigur din aceea zi nu mi le amintesc clar, situatia ma afectat atat de mult incat cred ca am ramas blocata. Stiu sigur ca am vorbit si cu Hajni si cu Csilla si m-am oferit sa prezint dosarul lui Bubu la spitalul Sant Juan din Barcelona. Cum? Habar nu aveam, nu cunosteam pe nimeni sa ma ajute, dar eu stiam ca trebuie prezentat si indiferent cum trebuia sa reusesc. De unde sa incep? Am cautat pe internet numarul de telefon al spitalului si am sunat, am explicat ca era vorba de un copil din Romania, si vrem sa ajunga la ei la spital, sa-mi spuna cum se procedeaza. O doamna super draguta, mi-a explicat cum si ce, de acum eram fericita aveam informatii de cum sa prezint dosarul.Am vorbit cu Hajni, alintă Cristina, si pe urma am sunat-o pe Csilla care era la spital cu Bubu ,i-am explicat ca am nevoie de hartiile medicale traduse in engleza sau spaniola sa le pot prezenta, la care mi-a zis ca a doua zi incearca sa mi le traduca .Ok,am ramas sa ne auzim a doua zi,dar eram terminata, indurerata, nu puteam sa-mi scot din minte pozele cu Bubu,  le vazusem toate cele publicate pe pagina. Cum a fost un copil perfect sanatos si vesel ,cantecelul lui cand danseaza in parc ce nu îmi iesea din minte, toate gandurile mele erau la el. Durere si neputință, ciuda ca e posibil asa ceva sa i-se intample unui pui de om nevinovat. In aceea seara totusi ma simteam vinovata ca i-am cerut Csillei sa i-mi traduca actele, ce proasta am fost, puteam sa le cer in romana si le traduceam eu,ma gandeam.Stiind ca ea este in spital cu Bubu ,cand are ea timp sa umble sa traduca harti?!A doua zi i-am cerut Cristinei actele in romana ,am pus un anunt pe facebook ca am nevoie urgent de un notar sa ma ajute sa-mi traduca actele. La nici 5 min de la publicare mi-a scris un inger de femeie, careia pe aceasta cale vreau sa ii mai multumesc inca o data pentru ajutorul ei ,Gutu Roxana, mi-a cerut sa ii trimit actele pe email ,iar cred ca nu a durat 2 ore ,le-am primit inapoi traduse fara sa-mi ceara nici un ban. Datorita acestei minunate femei pe data de 13/12/2019 dimineata am prezentat dosarul lui Bubu la spitalul din Barcelona. Bubu din acel moment a devenit parte din viata mea, ma trezeam si adormeam cu el in gand. Munceam gandindu-ma la el, eram atenta la toate postarile care erau de acum publicate sa stiu cum este. Fiecare intrare in direct a Csillei si daca nu eram mereu in direct, o vedeam si o revedeam de zeci de ori si ma durea sufletul pentru ea mereu,intrebandu-ma tot timpul de unde mai are putere saraca mama? Cat mai poate rezista ,si ea e om?!Csilla ne-a uimit mereu pe toti cat a fost de tare si continua sa fie pentru puiul ei. De acum zilele treceau mai greu, mereu ii aveam in suflet si minte, dar eu mereu fiind cea care nu se multumeste cu atat, vroiam sa stiu mereu de Csilla si Bubu, nu doar ce se posta pe facebook. Cu Csilla nu puteam vorbi, era imposibil, era la spital cu Bubu nu avea timp de telefon, Cristina era centrala telefonica saraca, o suna toata lumea si daca reuseam sa prind sa vorbesc cu ea, mai mereu trebuia sa-mi inchida ca suna altcineva. Pana in ziua in care a dat norocul peste mine si a fost asa cum i-mi doream, mi-a scris o tanti pe facebook sa-mi multumesca, nu o cunosteam, nu stiam cine este. Chiar mi-a fost rusine sa o intreb cine este,dar pana la urma am intrebat, era Buni lui Bubu. Cea mai fericita am fost din acea zi, ea i-mi raspundea mereu la mesaje, i-mi zicea cum a trecut Bubu noaptea sau ziua, mai i-mi trimitea si poze cu Bubu, m-am bagat de acum cu forta in gatul familiei, dar m-au acceptat, nu au avut ce face.Si de acum eram mereu informata zi de zi de starea lui Bubu, intre timp mai vorbeam cu Cristina, o aveam pe Buni, foarte rar reuseam sa vorbesc cu Csilla,dar Bubu facea de acum parte din viata mea de zi cu zi. Atat de mult eram deja de prinsa de situatie incat pe data de 21/12/2019 baietelul meu Ianis de 4 ani a avut serbarea la gradinita, iar eu am uitat sa merg. Dintre toti copii el a fost singurul care a avut-o doar pe invatatoare alaturi de el. Se apropiau sarbatorile de Craciun, de la Barcelona sa primit raspuns, dar de acum se amana situatia pana dupa sarbatori cu venirea lui Bubu. Au urmat serí de rugaciune colectiva si zi de zi Bubu ne oferea tuturor cate o mica schimbare spre bine, era cate o minune de la Bunul Dumnezeu care mereu a vrut sa vedem ca Bubu se va face bine. Dupa trecerea sarbatorilor deja incepuse tensiunea sa fie tot mai mare. Asteptam raspunsul si confirmarea de la Barcelona, intre timp am mai trimis un email si am contactat si clinica neurologica privata din Madrid Ruber Internacional, unde au acceptat cazul lui Bubu si asteptau sa vina, insa nu ma bucura prea mult sa ii stiu in Madrid, era prea departe de mine,totusi imi doream sa ajunga la Barcelona sa ii am mai aproape, cu toate ca pana la urma important era ca Bubu sa fie bine daca nu ramanea alta varianta si era nevoit sa ajunga in Madrid. Sa primit un email de la Barcelona, zicand ca urmeaza sa trimita factura la cat ar putea costa tratamentul si spitalizarea lui Bubu la inceputul luni ianuarie,iar de acolo pauza din nou.Am inceput sa dau telefoane la spital sa insist in toate felurile posibile sa se grabeasca treaba,la care pana la urma i-am si “ amenintat” ca se vor trezi cu avionul medicalizat in fata spitalului daca nu se grăbesc sa raspunda si aducem copilul pe raspunderea noastra. Parca de aici sau poate o simpla coincidenta a facut intr-adevar sa contacteze familia si sa inceapa sa le raspunda, mie nu mai imi ofereau nici o informatie decat familiei, dar eram mereu in contact cu familia si eram la zi de tot ce se intampla. Stresul incepuse sa fie tot mai mare de acum, sufeream incontinuare alaturi de Csilla si Bubu care se chinuiau in Romania in spital, fara conditiile necesare pentru starea lui Bubu si tot ce imi doream era sa scape de acolo cat mai repede. De acum se apropia venirea lui Bubu ,eu locuind la 130km de Barcelona ma gandeam ca oricat de mult imi doream sa fiu alaturi de ei mereu, va fi imposibil. Si eu fiind prinsa cu rutina mea, loc de munca ,copii…si nu imi doream sa ii stiu pentru nici un moment singuri in Barcelona. Stiam ca va fi greu si mai ales cu vorbitul limbi,Csilla nu vorbea spaniola,asa ca am decis sa formez un grup pe WhatsApp cu romani din Barcelona si din apropiere care aveau posibilitatea macar odata pe saptamana sa ajunga la spital, mai ales dimineata la vizitele medicilor sa ajute la tradus, dar nu numai. Am pus un anunt pe facbook in care am explicat ca Bubu urma sa ajunga si am nevoie de oameni care ar fi dispusi sa ne ajute. Mesajele nu au intarziat sa apara, incat in cateva zile eram deja in jur de 40 de persoane in grupul de whatsapp: Bubu Barcelona , pe care si in zi de azi inca il avem, unde am intalnit oameni minunati cu care am legat frumoase prietenii. A sosit ziua cea mare, Bubu urma sa ajunga la Barcelona ….nervi, emotii, eram o bomba ,pe punctul de a exploda, abia asteptam sa îl vad,sa îl iau in brate.20 /01/2020??? Bubu urma sa ajunga la Barcelona, nebunie de dimineata pe grup, mai aveam de intampinat o problema. Bubu urma sa vina in avion medicalizat, iar de la aeroport sa ii preia ambulanta spitalului, dar ambulanta nu vroia sa preia bagajul. Cum facem acum cu bagajul ?…Dupa mesaje si telefoane date se ofera Roxana ,o fata din grup, sa mearga la aeroport avand cunostinte, ca să ne ajute cu bagajul, dar aveam nevoie de cineva care avea masina sa mearga cu ea. Se oferise Catalina sa o insoteasca,asa ca sa rezolvat si cu asta. Bubu deja era in zbor, urma sa ajunga, in cateva ore urma in sfarsit sa îl vad….pufff ce nervi…. nu mai aveam rabdare. O zi haotica ce nu o sa o uit niciodata. Nu am condus niciodata singura in Barcelona in 18 ani de cand sunt in Spania. Am hotarat sa plec de acasa mai devreme sa profit ziua, doriind sa ajung si la o alta fetita care era in spital la Vall de Hebron. Am luat de acasa cate ceva ce ma gandeam ca ar avea Bubu si Csilla nevoie la spital si la Bubulina am fost sa ii cumpar un ursulet care avea cantecele si daca tot mergeam sa vad si fetita la celalalt spital i-am luat si ei o papusica. Am fost la Vall de hebron, nu am stat mult, Bubu urma sa aterizeze si vroiam sa fiu la spital in momentul cand ajunge. Distanta intre Vall de Hebron si Sant Juan de Deu e de maxim 10 min in masina,dar eu ne mai fiind pana atunci in Barcelona singura am facut mai mult de o ora. Eram mereu in contact cu Roxana care deja era in aeroport ,avionul inca nu aterizase, dar si in momentul in care mi-a scris ca avionul a aterizat, iar ea avea bagajul Csillei ,eu inca nu gaseam spitalul. Nervi erau deja la maxim,ajunge Bubu la spital si eu nu sunt,unde la fel erau si alte persoane care asteptau sa ne intalnim. Am oprit un taxi ,i-am zis sa se puna in fata mea si sa ma duca la spital.Eram la doua strazi,dar eu ma invarteam in jurul spitalului si nu ajungeam.
Ajung in fata spitalului si caut intrarea ambulantei, stiam ca de la aeroport ei urmau sa ajunga in ambulanta. Vad ca tocmai ajunge o ambulanta, cobor si intreb daca este venita de la aeroport si-mi spune ca nu. I-au masina sa intorc sa caut parcare si observ ca intra o ambulanta in parcarea spitalului, opresc masina in mijlocul strazi, cu mine era in masina fina mea Anda, care ma insotit in acea zi si ii spun sa faca ce vrea cu masina sa caute sa o parcheze si dau fuga in spital. Tehnicul de la ambulanta cu care vorbisem inainte ma observa si i-mi spune ca aceasta este ambulanta ajunsa de la aeroport, intru fuga dupa ei chiar doar ce i-au bagat in spital pe Csilla si Bubu,nu-mi venea a crede, il aveam pe Bubu in fata ochilor. Tin minte ca am luat-o pe Csiila in brate si am pupat-o, am vrut sa-l pup pe Bubulica ,dar era suparat, plangea ca vrea la mami in brate si urati aia de la ambulanta nu vroiau sa-l lase,trebuia respectat protocolul pana la sfarsit cand ajungea in camera spitalului. Au inceput sa ma intrebe cine sunt si in mai putin de 5 min m-au rugat sa astept afara pana se face internarea, dupa care Csilla urma sa ma anunte etajul si camera sa pot urca la ei. Pufff un vis devenit realitate …..sa implinit….l-am vazut pe Bubu ,eram super fericita. Am iesit afara, intre timp a aparut si fina mea Anda, si incepusem sa ne cautam pe grup cei care eram la spital si asteptam sa ne putem intalni. Ne-am intalnit in cafeteria spitalului unde ne-am si cunoscut personal ,dupa saptamani intregi de vorbit pe grupul de whatsapp. Eu si Anda,Mirela,Catalina si sotul ei ,Luminita si sotul si Roxana ,nu stiu daca uit pe cineva dar cred ca noi am fost persoanele prezente la spital in acea seara. Csilla a anunta-o pe Cristina ca pot urca, etajul si camera ,iar Cristina ma anuntat pe mine. Am urcat toti sus la etajul unde era Bubu.
 Nu ne-au dat afara dar mult nu mai aveau, toti eram dornici sa îl vedem. Ajungem in fata salonului cu toti,plangeam, radeam,bucurie,pupici…eu bucuroasa sa ii dau cadoul la Bubu ce ii cumparasem, nu era mare lucru dar stiam ca se va bucura ca oricare copil la o jucarie. Rusine mai mare nu cred ca am simtit vreodataAm incurcat cadourile de fata cu toata lumea de față, la Bubu a ajuns o papusa.Am crezut ca intru in pamant de rusine, deci la fetita la care am fost inainte i-am lasat ursuletul ,iar lui Bubu ii adusesem papusa.Dar Bubu a fost fericit oricum si pana la urma asta a contat. Suntem multi care il iubim pe Bubu ,povestea lui a ajuns la mii de persoane, mii de persoane care au ajutat, fiecare cum a putut si donatiile facute pentru ca venirea lui Bubu la Barcelona sa fie posibila. In aceea seara m-am simtit cea mai fericita din lume, cea mai norocoasa dintre toti, eu il aveam in brate in sfarsit, acel sentiment e de nedescris in cuvinte, minunat. Csilla sa nu fie aglomeratie mare pe holul spitalului, pana la urma a plecat la cafeterie cu restul oamenilor iar eu si Anda am ramas cu Bubu, ne minunam pe el, nu ne venea a crede. Doamne cat era de frumos si dulce, Bubu deja statea in fund cand a ajuns ,Doamne ce bucurie mare. A urcat si Csilla dupa scurt timp inapoi in salon, am vorbit putin cu asistentele care erau pe tura in acea seara si a trebuit sa fug la aeroport dupa Buni, urma sa ajunga in acea seara si trebuia sa merg sa o iau. As mai fi stat la spital dar mai aveam o obligatie, asa greu mi-a fost sa plec sa ma despart de Bubu, dar stiam ca urma sa vin si a doua zi, asa ei au ramas sa se odihneasca dupa o zi foarte lunga pentru amandoi
Am ajuns la aeroport, am luat-o pe buni si am venit spre casa. Dimineata dupa ce am dus-o pe Jazmin la scoala si Ianis la gradinita am plecat la spital din nou. Distanta de la mine la spital era destul de mare, iar buni venise sa ramana la spital cu Csilla si Bubu, insa nu avea voie sa ramana sa doarma si buni la spital peste noapte. Cu voia lui Csilla am rugat pe grup daca este cineva dispus sa o primeasca pe buni, doar noaptea sa doarma ca ea ziua oricum era la spital si bineinteles aici apare minunatia de om (mami3 Bubu )2 sunt eu, Lenuta. Lenuta care se ofera sa o ia pe buni la ea mai ales ca si locuieste la o distanta mica de spital. Aici nu mai stiu sigur daca iti amintesti tu ,buni a ramas in Barcelona cu Daniela,  a stat la hotel si pe urma sa dus la Lenuta parca asa tin minte. Au urmat doua saptamani in care nu puteam sa ajung la Csilla zi de zi, dar In fiecare zi a fost cineva prezent dintre romani pentru ai traduce. Eram alaturi de ea de la distanta in zilele cand nu puteam merge, mai ales ca mereu cand mergeam imi spunea ca atunci cand sunt cu ea se simte in siguranta si are stare de bine.Nu puteam sa ii ducem mancare, nu avea unde sa o tina sau sa o incalzeasca, i-sa stricat mancarea ce i-am dus-o intre timp, vroiam sa ii cumparam frigider si microunda mica in salon, dar nu ne lasa protocolul spitalului ….o poveste intreaga si aici. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am reusit chiar sa îl impartasim pe Bubu la spital intr-o duminica, rugandu-l pe Parintele Vasile Baltaretu din Tarragona sa mearga la spital, iar dansul  cu mare drag a mers sa îl impartaseasca. La spital , zi de zi vizite si analize, medici diferiti mereu, cu sute de intrebari ….iar dupa doua saptamani medicii au decis ca ar fi mai bine ca Bubu sa ferit de spital , de infectii sau alte boli pe care le poate lua de acolo, si sa stea acasă, si sa se prezinte zi de zi la recuperare, si la consultatii, cand va fi cazul. Alta batăie de cap, acum sa cautam chirie cat mai repede unde Csilla si Bubu sa se poată muta ,ii luam la mine cu mare drag, dar eram departe de spital, unde Bubu trebuia sa ajunga in fiecare zi la recuperare. Lenuta unde buni ramanea noaptea, stia ea ca e un apartament de inchiriat la etaj cu ea si fiind sora-mea geamana nu sa lasat pana nu a dat de propietara si a reusit sa inchirieze apartamentul.Asa ca am putut rasufla linistită , pentru ca ii stiam in siguranta.
Nu consider ca am facut nimic iesit din común sau exagerat ,chiar mi-as fi dorit sa pot face mai mult . Dupa parerea mea de om simplu…sincer nu pot ridica medicina in slavi. Recuperarea lui Bubu se datoreaza dragostei pe care o are neconditionata din partea mamei si a bunici, cele care sunt mereu cu el, ambitia si incapatanarea lui Bubu, pentru ca el lupta si nu se lasa zi de zi, asa de mic cum e, chiar daca e greu de crezut, se poate vedea dorinta lui de a face eforturi. Bineinteles Bunului Dumnezeu care tare mult trebuie sa-L iubeasca pe Bubu, prin minunile care le face cu el in fiecare zi. E nedrept un pui de om atat de mic sa aiba parte de asa de multa suferinta si putin daca am face fiecare pentru acesti copii care sunt atat de multi,  sigur impreuna, cu toti ii putem salva. Sa nu ramanem niciodata indiferenti la durerea semenilor nostri, dar mai ales la durerea unei mame si a unui copil bolnav. Inainte de toate sa ne punem in pielea acelor parinti. Bubu este si va ramane pentru mine si familia mea copilul meu pentru todeauna. In Spania mereu va avea o familie care il iubeste mult de tot, si o casa, unde va fi binevenit oricand doreste.
 Te iubim Bubu!Alina,Florin,Jazmin si Ianis
Cum Bubu avea recuperare de luni pana joi si vineri era liber am fost dupa ei sa ii aduc la mine acasa,unde Florin si Jazmin erau nerabdatori sa îl vada pe Bubu, dar nu i-am luat niciodata de frica sa nu aiba Bubu contact cu copii sa ii transmita vre-un microb. Ianis fiind mai mic, nu realiza ce se intampla, pentru el era un bebe mic ce are buba, care a venit sa se joace cu el. Pe Bubu, pe Jazmin si pe Ianis la un loc, ii priveam si ma simteam fericita , aveam toti 3 copii împreuna langa mine. Bubu de acum era copilul meu si asa va ramane pentru todeauna. Ianis, fiul meu ,a re untractor mare , rosu , care a devenit jucaria comuna a lui si a lui Bubu. Bubu statea singur fara sa fie tinut de manuta pe tractor, fericire si bucurie pentru care cuvinte nu exista sa se poata exprima, era o alta minune de care Bubu ma facuse partasa. In alta seara il distra zgomotul pe care il facea mobila de bucatarie, daca o inchide si deschidea,si-a facut curaj si a plecat singur cu o masinuta fara sa fie tinut….incerca sa imite fiecare prostioara pe care o facea Ianis, pe Jazmin o privea cu ochii lui dulci si zambea, dar transmitand o dulceata de te topeai privindul……Ca fiecare parinte cand se bucura de primi pasi sau primele vorbe a copilului, asa a fost si este si in zi de azi bucuria din suflet ce-mi ofera fiecare mica schimbare sau mare chiar, pentru ca Bubu al meu deja merge si eu inca nu am apucat sa-l vad decat pe camera , am o luna jumate de cand nu l-am vazut si mor de dorul lui. Primul meu drum dupa ce va trece pandemia va fi cu siguranta la Barcelona sa-mi vad copilul. Chiar daca le duc dorul, sunt cu inima impacata ,stiind ca e Lenuta alaturi de ei si sunt convinsa ca sunt in cele mai bune maini. Ar fi fost mult mai greu sa ii fi stiut singuri, fapt pe care cu siguranta nu il acceptam si cautam varianta necesara sa ii aduc la mine, dar in momentul de fata stiu ca alaturi de Lenuta si familiei ei minunata, Csilla,buni si Bubu sunt bine si asta ma face sa fiu linistita, dar tot ce îmi doresc  este sa treaca cat mai repede perioada de pandemie sa merg sa-mi vad ingerasul meu scump.
 Multumesc Bunului Dumnezeu ca Bubu a aparut in viata mea si a familiei mele, chiar si acum cand nu il vedem, atat Jazmin si Florin si nu doar, persoane care ma cunosc si cunosc povestea lui Bubu, mereu ma intreaba cum este, ce face.Este parte din viata mea si a familiei mele.
 Bunul Dumnezeu mereu le are pe toate aranjate eu asa cred, ii multumesc Bunului Dumnezeu ca a ales sa fiu eu cea care trebuia sa apara in aceasta poveste.