Nimic nu este imposibil!

Cum am ajuns de la Timișoara la București!?

                                     …cu forța, cu ordonanța de urgență

Bubu meu s-a îmbolnăvit în 30 august 2019, seara, dupa ora 22.30.

Am stat o lună în spital, 10 zile pe ATI și restul la NPI Timișoara. După o lună de stat în spital , ne-au externat  cu propoziția:” va fi bine, ne revedem peste două săptămâni , fiindcă eu plec la o conferință, însă telefonul meu este deschis la orice oră “. Zis și făcut. Îi scriam doctoriței zi și noapte.

După două săptămâni de stat acasă , starea lui s-a agravat. Am ajuns înapoi la spital, direct la ATI.(terapie intensivă)

Prima zi la ATI a fost bine, i-au băgat glucoză pentru că Bubu se deshidratase, primea anticonvulsivantele, iar mâncarea pentru el ne-au recomandat să o aducem de acasă, pentru siguranța lui.

A doua zi Bubu a început să aibe o mișcare ciudată din gât, am chemat medicul însă el a zis că este normal pentru boala pe care o are. A treia zi Bubu a început să aibe mișcări necontrolate și continue ale gâtului și piciorului drept. A patra zi avea mișcări din gât , picior și mâna dreaptă, asta pentru că pe stânga avea hemipareză.

Văzând ce se întâmplă , am stat 24h din 24h pe telefon  ca să găsesc soluții să îl duc într-un spital care să-l poată ajuta cu adevărat. În tot acest timp doctorii îmi spuneau: “doamnă, stați cu copilul, lăsați telefoanele că deja ne sună prea mulți pentru copilul dvs., luați copilul în brațe, că este cel mai bun tratament pentru el! ”  Nu voi uita niciodată cuvintele acestea!

Mă luptam cu medicii de acolo, rugându-i să ia măsuri, iar între timp căutam soluții să îl transfer la București sau chiar în altă țară, pentru că nu simțeam să avem vreun sprijin din partea lor.

Nu îi acuz, însă nici nu îi pot scuza, pentru că dacă nu știau cu exactitate ce are copilul, puteau să ne zică să căutăm soluții și să ne sprijine în acest demers.

Am căutat pe facebook pagina oficială a secretarului de stat – șef al Departamentului pentru Situații de Urgență  și i-am scris pe messenger care este starea copilului și că doresc să îl transfer de urgență la București, cu un avion sanitar , pentru că are niște mișcări ciudate și devine tot mai inconștient.

Domnul secretar de stat mi-a răspuns după 3 minute. M-a întrebat care este numele copilului , în care spital este și cine este medicul care îl supraveghează. A sunat la spital, a vorbit cu doctorul curant, însă doctorul i-a zis că nu este nevoie de ambulanța aeriană și că “copilul Cotescu” este în afara oricărui pericol.

Mi-a scris doctorul secretar de stat înapoi pe messenger , că ne sprijină cu avionul, dar să obținem o hârtie de la doctorul curant , cum că este nevoie de avion.

Doctorul a venit și mi-a spus:” A sunat domnul secretar de stat, și și-a mai pierdut 10 minute din viața lui pentru voi, crezi că nu avea altceva de făcut?” Îmi răsună zilnic în ureche această propoziție, însă nu m-am dat bătută.

Am sunat un medic din București, care mi-a fost sprijin necondiționat cu sfaturi, și metode de a salva copilul, el știind ce înseamnă boala lui Bubu. A vrut să vorbească cu doctorul nostru, însă el a refuzat să mai vorbească cu oricine venea din partea mea.

M-am certat, am urlat , am făcut tot ce am putut , însă fără rezultat, “colac peste pupăza”,tatăl lui Bubu îmi zicea:“tu crezi că îi vor răul copilului, ai încredere în ei, hai nu mai face scandal”. La un moment dat l-am ascultat, însă de viața copilului meu eram singura responsabilă și am început din nou să caut soluții.

În a cincea zi ne-am dus să îi facem un RMN, pentru că era clar că ceva nu este în regulă cu Bubu,  apoi ne-am întors la ATI de unde ne-au și transferat la NPI Timișoara, cu motivul: “COPILUL ESTE ÎN AFARA PERICOLULUI DE MOARTE , VĂ ROG SĂ VĂ FACEȚI BAGAJUL ÎN 5 MINUTE ȘI SĂ MERGEȚI LA SPITALUL DE NEUROLOGIE”. Am plâns de ciudă, de durere , de frică, însă am plecat, pentru că nu aveam altă variantă!

Din acel moment a început lupta crâncena  cu cadrele medicale de a ne salva copilul.

Ajunși la NPI , într-un salon foarte răcoros, Bubu a făcut și febră, peste 39.C, iar febra nu scădea.

I-am  scris din nou doctorului secretar de stat , am scris email pe adresa oficială DSU, la Ministerul Sănătății și la toate adresele oficiale unde puteam găsi sprijin.

Cei de la DSU au răspuns mai repede decât m-am așteptat , au sunat la doctorița de la neurologie , unde au primit același răspuns:” Copilul este bine!” M-au sunat și mi-au trimis și email oficial, că au încercat însă nu au sprijinul medicilor.

Nu mi-am mai permis să plâng sau să mă victimizez, pentru ca fiecare minut era în detrimentul copilului meu.

L-am sunat pe tatăl său și i-am zis să vină să facă ”scandal” și el, că poate împreună reușim. A venit și Cătălin și am luptat împreună cu vorbe, cu telefoane, am sunat peste tot ….

La un moment dat sună telefonul meu, ” Bună , Adrian, sunt vărul fostului tău soț, ce faceți, cum sunteți , cum e Bubu?” , el nu știa cu ce ne luptăm , a sunat întâmplător , după ce nu vorbiserăm ,cred că 1 an, după ce am divorțat de vărul său (tatăl lui Bubu).

Acum luptam 3 persoane , el a pus în mișcare tot București-ul și toate cunoștiințele lui , iar noi am făcut tot ce am putut în Timișoara.

Am stat 2 zile și două nopți la NPI , în frig, cu febră și cu teama că dacă se intâmplă ceva  nu avem soluții …

Am reușit , până la urmă !

Cum?

Am ajuns la București cu avionul sanitar prin ordonanță de urgență, cu sprijinul oamenilor din funcții importante ale statului.

Am ajuns la Spitalul Obregia din București, cu Bubu având febră peste 39.C, însă nu i-au făcut nimic până nu ne-au făcut internarea, dar speram să fim pe drumul cel bun , fără să știu ce ne așteaptă!

Nimic nu este imposibil , crede-mă!

Mai jos vă las lupta pe care a dus-o și Adrian alături de noi:

“Csilla, am promis că iți scriu pe scurt cum au stat lucrurile. Când am aflat că Bubu este așa grav bolnav, după ce am vb cu tine, am dat sfoară în țară pentru ajutor – să îl transferam la București. Am vorbit și cu mama lui Nau și ea fiind profesoara în Arad, i-a scris lui Mihai Fifor care e tot din Arad, vice-premier la acea vreme. El a dispus în aceeași zi transportul vostru la București cu avion ambulanță. Pentru acceptul primirii voastre la București la Obregia, tata a vorbit cu Dr. Mircea Beuran care a sunat-o pe Dr. Craiu – amândoi fiind colegi la UMF Carol Davila, pentru a-i prezenta pe scurt cazul. In același timp eu am scris email la toti secretarii de stat din ministerul sănătății și la direcțiile de sănătate publică București și Timiș și în 24h m-a sunat Dr. Cristian Grasu, secretar de stat la acea vreme in Ministerul Sănătății. M-a asigurat de tot suportul – a vorbit la Obregia cu dr. Craiu chiar în ziua transferului vostru, la Marie Curie și la Matei Bals – de fiecare dată când a fost nevoie pentru Bubu. Iți atașez emailul trimis către toți reprezentații din MS.”

[[Stimată doamnă ministru, Pintea,

Mă numesc Adrian I., sunt din București și doresc să iau legătura cu dvs. si colegii dvs. pentru a ne ajuta cu un caz special care ne macină și ne întristează în aceste zile.

Nepotul meu de 1 an si 10 luni cu numele de Cristian Zoltan Cotescu, este internat pentru a doua oară pentru encefalită la Spitalul de Urgența pentru Copii “Louis Țurcanu” din Timisoara sub supravegherea dr Axinia Corcheș, Șefa Secției de Neurologie Pediatrică. Copilul a fost internat inițial cu diagnosticul de encefalită acută.

Fără să fie determinată cauza care a declanșat encefalita, proces esențial pentru administrarea tratamentului adecvat, copilul a fost ameliorat cu tratament generalist în terapie intensivă și apoi externat. La câteva zile după, boala a recidivat și a fost reinternat. Copilul are o hemipareză și starea lui este foarte proastă.

La insistentele părinților s-a cerut transferul la București către spitalul Obregia care a refuzat primirea – la recomandarea Dr Axinia Corcheș – care susține că starea copilului este în îmbunătățire și că el necesită de fapt transferul către Robănescu. Copilul ar urma să fie transferat dimineața la … băi! Precizez faptul că copilul este febril, analizele care trebuiau făcute (puncție,etc) nu au fost făcute. Doctora a refuzat transferul copilului în stare vegetativă cu elicoperul la București – pe motiv că nu este nevoie și chiar acum a mers la părinți să facă presiune pentru EXTERNARE (cu fișa de externare în mână…). Este un caz extrem de grav care se întâmplă sub ochii noștri, în acest moment!

Pentru ambulanță, părinții au vorbit direct cu Dl Arafat însă acesta nu poate ajuta fără cererea expresă a medicului de la Timișoara.

Vă rog din suflet să ne ajutați cu o intervenție de transfer a copilului la Spitalul Obregia – care necesită îngrijiri urgente, iar viata sa este în mâinile unui medic de o astfel de natură – disperat să își protejeze reputația cu prețul vieții întregi a unui copil minunat de 1 an si 10 luni!]]

Totul este posibil.