Astăzi Bubu este la terapie ocupațională, pe terapeută o cheama Judit, este o tipă foarte tânără , pare să aibe răbdare cu copii.
Faptul că unii terapeuți sunt foarte tineri și faptul că nu au copii, îmi dă câteva semne de întrebare , însă mai așteptăm un pic să vedem ce rezultate avem într-o lună și dacă nu merge spre bine, să cer alt terapeut.
Incercăm astăzi să vedem dacă lucrează mai bine cu el atunci când eu nu sunt acolo. Atunci când sunt și eu acolo, mă ține permanent de mână și nu cooperează deloc.
Mă doare puțin stomacul, sunt și un pic agitată pentru că e’ grea prima despărțire. Deasemenea sunt obișnuită să controlez tot ce se întâmplă cu el, pentru că odată ce te “arzi, suflii și în iaurt”.:))
La terapia ocupațională , se lucrează cu mobilitatea corpului , se lucrează și senzorial și auditiv …, multe jucării …doar că Bubu dacă sunt acolo, face ca și când nu ar știi ce se intâmplă :))), da, e tare șmecher .
Zici că le lasă pe terapeute să se chinuie:))
Rezultatele sunt foarte bune , după 2 săptămâni , pare că Bubu a scăpat de hemipareză. Își mișcă mâinile mult mai ușor, își coordonează ambele mâini aproape perfect atunci când aplaudă (de exemplu).
Nu vrea deloc să meargă pe genunchi și nici să stea în poziția aceea, pe genunchi, nu stă singur în fund, doar dacă îl susținem sau dacă se ține de ceva, la fel și cu mersul.
El nu are stabilitate încă în picioare , îi este și frică să pășească dacă nu este susținut și încă îi fuge genunchiul.
Sunt neliniștită puțin și vă scriu ca să mă mai temperez și să nu stau la ușă:)
Mi-am luat o cafea si un fresh si astept să se facă ora 15.00 ca să merg după Bubulica. 🙂
Se zice că prima dată este cel mai greu, apoi ne obișnuim!
